Caragiale, iubitor al naturii

I.L.Caragiale, marele nostru scriitor, s-a născut la 30 ianuarie 1852 în localitatea Haimanale, de lângă Ploieşti. La vârsta de 6 ani se mută cu familia la Ploieşti, tatăl său primind o diplomă de avocat şi mai apoi de magistrat la Tribunalul de Prahova.
Debutul său literar are loc în 1873, în Revista „Ghimpele”, unde publică versuri, dar şi epigrame, cum este cazul celei dedicate „unui filozof pleşuv”, unde slăveşte măreţia naturii:
 
 
 
Măiastră-i Natura! În veci nu greşeşte,
 Ci toate le pune la loc potrivit
Deasupra o Lună, sub care domneşte
O noapte adâncă şi fără sfărşit!”
 
La răspântia veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea s-au înmulţit popasurile scriitorului la Sinaia, unde îşi ducea vara, familia la odihnă. Ecaterina Caragiale Logadi a evocat vacanţele petrecute de familia Caragiale în frumoasa localitate carpatină, devenită, încă de pe atunci, staţiunea de pe Valea Prahovei care exercita cea mai mare atracţie asupra turiştilor.
 
 
 „Din timpul petrecut în ţară ca copil, verile mi-au rămas mai limpede întipărite în minte. Cum veneau căldurile, tata era cuprins de panică. Ne ducea la Sinaia, strângând casa în grabă, parcă ar fi fugit de teama focului”, îşi aminteşte fiica scriitorului.
 
 
I.L. Caragiale închiria o casă de la soții Gentilini, în cartierul Izvor. Dramaturgul își amenajează în curtea casei închiriate un fel de cabană din scânduri, sumar mobilată.
 
 
„În curte, tata îşi construise o cabană de scânduri cu geamuri şi o mică uşă. Înăuntru erau covoare de iută cu miros acru, câteva fotografii pe pereţi, o masă de scris, o canapea şi o lampă sistem cu acetilenă. Acolo îşi făcuse el refugiu unde se retrăgea să lucreze”, îşi aminteşte Ecaterina Caragiale Logadi.
 
În vara lui 1901, Gh. Matheescu, mai târziu primar al orașului, mare filatelist, i-a cerut scriitorului o reclamă în versuri pentru magazinul de coloniale „Paradis”.
 
Dup-atâta preparare, Magazinul ”Paradis”
Al lui Gheorghe Matheescu
Iată-n fine s-a deschis
Firmelei-i multicolore
Cu mândrie strălucesc
Publicului din Sinaia
Mare eveniment vestesc
......................................
Trufandale și conserve
Vinuri vechi, licheoruri fine
Premiate-n expoziții
Indigene și străine
Marfă proaspătă, curată
Ieftină de necrezut
Și serviciu la iuțeală
Și la cinste ne-ntrecut
Să citească toată lumea
Minunatul preț-curent
Să-l citească și s-admire
Al patronului talent”.
Două astfel de reclame îi scrie Caragiale în același ton pe care fericitul proprietar le semnează în „Moftul român”.
 
 
Afluența vilegiaturiștilor la Sinaia este pentru Caragiale subiect a patru din „Momentele” sale, scrise în 1899-1901, pe care le publică în ziarul „Universul” la 25 de lei bucata.
Cea mai izbutită schiță a celui mai mare dramaturg român referitoare la Sinaia este „Tren de plăcere”.
Familia Georgescu – soț, soție și băiețașul lor de cinci ani, în uniformă de vânători „ca prințul Carol” – este protagonista acestei schițe. Caragiale dă o descriere fidelă a Sinaiei la 1900: „Pentru cine nu e deprins să se cațere pe munți, putând trece ca o capră din Valea Prahovei în a Ialomiței, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decât cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai puțin largă, având două deschizături destul de strâmte. Te-a înghițit Sinaia, nu mai poți ieși decât ori pe sus, spre miazănoapte, către Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, către Comarnic”.
 
 
Lumea oraşului Sinaia, de la graniţa dintre două secole a fost atent observată de scriitor şi, uneori, adusă în creaţia sa literară.
„Excursiile tatei, aproape zilnice şi foarte dis-de-dimineaţă, duceau spre strada care cobora din bulevard în piaţa pietruită cu bolovani mari, spre cursul Prahovei” – nota Ecaterina Logadi.
Poate că în locul acesta special, Caragiale a creat şi aceste versuri minunate dedicate primăverii, anotimpul renaşterii la viaţă a întregii naturi:
 
Primăvara - Pastel optimist - I.L. Caragiale
 

 

Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: „Să dea Domnul, să dea!”
Şi de te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea ...

 


E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea
Se pup’ brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea ...

Şi-o barză ... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătura
Cu aerul nepăsător.

Când plouă toate germinează
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii şi mii de muguri verzi ...

În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe orice frunză e un strop.

Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
 
Publicată în Moftul român seria I şi retipărită în seria a II-a, nr. 2, 26 August 1902
 
Ing. Monica-Violeta BOSTAN
Conservator coordonator al Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti