Nicolae Iorga şi Bucovina

„Pentru puţine popoare se găseşte un ţinut relativ mic ca acesta în care să se cuprindă atâta frumuseţe, atâta bogăţie de astăzi şi amintiri din trecut aşa de îmbelşugate, de îndepărtate şi sfinte”, spunea Nicolae Iorga.
În 1912 (16 mai) la comemorarea centenarului pierderii Bucovinei: „prin pacea de la Bucureşti, din mai 1812, ei [rușii - n.n.] au luat partea de răsărit a Moldovei, şi anume partea cea mai bună, mai mănoasă, mai potrivită pentru creşterea vitelor, după o tocmeală cu Turcia”.
„Nu pentru a «ofta», cum spune pe hârtie roşie, cu obrăznicie, un manifest revoluţionar, nu pentru a plânge, precum nici pentru a enunţa sentimente de ură, făgăduinţe de răzbunare, ne-am adunat aici, nu atac direct la ce vin răsăritenii dincolo de frontierele românilor în spațiul amintit.”
„Noi n-avem de cerut nimic de la nimeni şi nu ne îndesăm la nici o pomană.ˮ
 
 
În timpul jubileului din 1906, patru decenii de la apariția Regatului Românesc, Nicolae Iorga scoate primul număr din Ziarul „Neamul Românescˮ, în care atrage atenția lui Carol I asupra situației sociale disperate a țării. În timpul acelui jubileu a avut prilejul să se întâlnească cu românii veniți din Ardeal și Bucovina la manifestările de la București, fapt ce i-a întărit hotărârea de a-și lărgi sferele de acțiune destinate luptei pentru desăvârșirea unității naționale. De aici necesitatea unor cursuri de vacanță pentru întărirea sufletească a românilor din afara Regatului, ceea ce se va întampla la 2 iulie 1908 la Vălenii de Munte.
În anul 1909, la sfârșitul Congresului Ligii Culturale din 20 mai, istoricul îi va conduce pe 38 dintre participanți într-o vizită la Suceava. Mergând cu trenul de la Iași la Burdujeni, ultima stație de cale ferată de pe teritoriul României, șeful Poliției Române a eliberat tuturor bilete de trecere în Austro-Ungaria și i-a condus la Ițcani de unde urmau să ia trenul spre Suceava. La Ițcani, șeful Poliției Austrice le permite trecerea tuturor cu excepția lui Nicolae Iorga, căruia îi înmânează un plic cu actul de expulzare pentru „motive de ordine publicăˮ. Ceilalți excursioniști s-au solidarizat cu savantul și au întrerupt călătoria.
Expulzarea a avut efecte contrare celor urmărite de autoritățile austriece. A provocat intense manifestații ostile Imperiului în România; a consolidat prestigiul de luptător naționalist al lui Nicolae Iorga; a întărit sentimentul național românesc în Bucovina.
După înfăptuirea Marii Uniri şi pe tot parcursul anului 1919, în toate provinciile unite s-au organizat ample manifestări de recunoaştere a rolului major al savantului Nicolae Iorga în făurirea unităţii statale.
Vizitele făcute de istoric în aceste provincii au fost triumfale, dar cea din Bucovina este semnificativă.
Ziarul grupării politice a lui Ion Nistor, „Glasul Bucovineiˮ anunța pe 27 august 1919: „Domnul Iorga va vizita Bucovina. Toată lumea românească e invitată să facă celui mai mare învățător al Neamului... o primire din cele mai impunătoare tocmai pe locul (Ițcani), unde acum mai bine de zece ani, un prefect austriac îi dădea actul de expulzare... Toți bucovinenii vor însoții prezența pe acest pământ istoric românesc a marelui istoric și a îndrumătorului vremurilor fericite de azi, care e domnul Iorga, cu cea mai mare dragoste și însuflețireˮ. Pe 29 august, cu litere mari, pe prima pagină se scria: „Bine ați venit!ˮ În numărul din 30 august, Aurel Morariu făcea o relatare amănunțită a vizitei, iar Dumitru Marmeliuc semna articolul „Domnul Nicolae Iorga în drum de la Rădăuți la Cernăuțiˮ, „Drumul ce l-a făcut din România la Cernăuți a fost drumul unui biruitor. În toate comunele i-au ieșit înainte țăranii în frunte cu cărturarii și cu sufletele care l-au dorit atâta vreme; i-au binecuvântat sosirea; cu automobilul încărcat de flori a ajuns domnul Iorga la Cernăuți. Aici lume multă și aleasă îl aștepta dinaintea Palatului stăpâniriiˮ. A urmat o adunare în sala mare a Palatului și o alta, după-amiază, la Teatru: „Ce-a fost la Teatru, numai inimile noastre știu. Când s-a arătat lumii adunate, mai multe minute a fost o furtună de strigăte de «trăiască» și de bătăi din palme. De-abia s-a potolit lumea și din înțeleptul lui rost au început să curgă cuvintele, cum se strecoară mierea din fagurele proaspăt. Lucruri minunate ne-a spus domnul Nicolae Iorgaˮ.
Cei mai importanți lideri bucovineni care au fost alături de Nicolae Iorga în lupta pentru unirea Bucovinei cu Țara au fost: Gheorghe Tofan, Eudoxiu Hurmuzachi, Aron Pumnul, Dimitrie Onciul și Iancu Flondor.
Rar se va găsi în orice epocă istorică o personalitate, care să poată concura și egala pe aceea a istoricului, cărturarului și omului Nicolae Iorga, care, prin întreaga sa conștiință și ființă, să se intereseze și să militeze, cu atâta generozitate, onestitate și probitate științifică și înțelegere omenească, pentru binele, fericirea și destinele tuturor românilor, între care și a acelora din Bucovina.
De aceea, când s-a pus în aplicare, în iunie 1940, odioasa înțelegere secretă dintre Hitler și Stalin, savantul a fost în fruntea celor care au protestat și elaborat, ca pe un testament sacru pentru întreaga românime și viitorime acea moțiune istorică prezentată deopotrivă regelui Carol al II-lea și Parlamentul României la 9 iulie 1940:
„Ultimatumul ce a fost urmat de o luare în stăpânire imediată a provinciilor românești, nu poate găsi nici un temei istoric și legal (...); subsemnații, dintre care cei mai mulți sunt întemeietorii însăși ai statului român unitar în hotarele lui firești, nu pot admite ca în orice formă să se dea o recunoaștere legală în numele statului și poporului român, în ceea ce nu este decât o uzurpațiune, determinată de confuzia de noțiuni, firește, trecătoare, a unei epoci de criză fără pereche, criză ale cărei consecințe, din nefericire, n-au fost incă lichidateˮ.
    
Şef secţie Claudia GIANNOTTI
  
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte