Ioan Gheorghe Pelivan s-a născut la 1 aprilie 1876, în satul Răzeni (jud. Lăpușna), la 32 km de Chișinău, din părinții Gheorghe Pelivan și Eugenia Varuh (Varache). A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău (1898) și Universitatea din Dorpat, Facultatea de Drept (1903).

La Dorpat, activitatea sa a fost canalizată în două direcții majore: activitatea intelectuală ca student, interesat pentru însușirea teoretică și practică a unei bune pregătiri profesionale și cea politică, ca inițiator și militant naționalist în “Pământenia basarabeană”, o organizație revoluționară secretă de propagare a ideilor revoluționare, anti-țariste, în rândul studențimii basarabene. Arestat de poliția țaristă și încarcerat timp de aproape 11 luni (februarie 1902 - ianuarie 1903), I. Pelivan a fost achitat în cele din urmă, din lipsă de probe. Pentru tânărul licențiat în drept de la Dorpat, cât și pentru alți tineri basarabeni, activitatea complexă în cadrul “Pământeniei basarabene” a trezit definitiv și ireversibil conștiința națională de moldoveni și de români.

În octombrie 1903, a fost din nou arestat și trimis în exil forțat la Arhanghelsk, în Rusia nordică, apoi soldat și grefier la Viatka și Kazan.

Revenit în Basarabia, în august 1905, Ioan Pelivan a desfășurat o activitate complexă ca membru al primei grupări naționale democratice basarabene de la Chișinău, din care mai făceau parte: Constantin Stere, Pantelimon Halippa, Iustin Frățiman și alții.

În 1906, împreună cu Constantin Stere, fondează ziarul “Basarabia” (mai 1906 – martie 1907) prin care se propagau ideile naționale și cele de dreptate socială. Această publicație a fost primul organ de propagandă națională din Basarabia, dupa 1812.

O activitate vie pentru susținerea limbii române și a românismului a desfășurat I. Pelivan în rândul învățătorilor și preoților basarabeni de la sate.

În mai 1912, autoritățile țariste din Basarabia au sărbătorit cu mare fast un secol de la “eliberarea Basarabiei de sub jugul turcesc și alipirea ei la Rusia”. Obligat, prin funcția deținută în sistemul administrativ-juridic țarist, de judecător, să participe la acele jignitoare ceremonii pentru români, I. Pelivan a purtat, demonstrativ și ostentativ, o bandă tricolor îndoliată, gest național și patriotic care a indignat profund autoritățile locale imperial rusești. Rezultatul? Anchetă și destituirea din funcția de judecător! Ulterior, eroul basarabean s-a înscris și a activat ca avocat în cadrul Baroului avocaților din Bălți. Semnificația protestului lui I. Pelivan? “Gestul plin de demnitate făcut în zilele aniversare din 1912 l-a plasat pe Ioan Pelivan în fruntea curentului de redeșteptare națională în provincia subjugată dintre Prut și Nistru”. După 27 februarie/12 martie 1917, când s-a prăbușit țarismul rusesc, ritmul evoluțiilor politico-naționale din Basarabia a crescut foarte mult. Astfel, la 3 aprilie1917, a fost înființat Partidul Național Moldovenesc, care a întocmit un program de acțiune care avea în frunte cucerirea drepturilor naționale si autonomia Basarabiei. Ioan Pelivan a avut un rol important în realizarea concretă a punctelor programului național-politic basarabean.

A fost ales delegat în Sfatul Țării din partea Congresului Militarilor Moldoveni. La 21.XI.1917, în ziua inaugurării ședințelor Sfatul Țării, a vorbit foarte impresionant.

Scriitorul și publicistul George Tofan, prezent la istoricul eveniment, a reținut câteva detalii elocvente: “Dl Pelivan e un bărbat bine făcut, în floarea vârstei, fiu de răzeș răsărit din pământul binecuvântat al Basarabiei, față liniștită, duioșie în glas, zâmbet dulce în privire. Vorbește cu glas lin, într-o românească literară. Adânc cunoscător al trecutului țării, el face o sumară reprivire istorică, insistând îndeosebi asupra nenorocirilor prin care a trecut neamul său din Basarabia în veacul din urmă”.

La 27 martie 1918, a votat unirea Basarabiei cu România.

Datorită activității sale, județul Bălți a fost primul județ din Basarabia, care în 1918, s-a pronunțat pentru Unirea Basarabiei cu România.

După drama Basarabiei din iunie 1940, I. Pelivan a militat activ pentru eliberarea acestui pământ românesc de sub ocupația bolșevică, apoi, începând cu septembrie 1941, pentru consolidarea administrației românești și a românismului între Prut și Nistru. În fața ofensivei Armatei roșii în zona Nistru-Prut, din martie-aprilie 1944, I. Pelivan s-a stabilit cu familia sa la București.

O dată cu introducerea comunismului în România, autoritățile represive l-au arestat pe bătrânul I. Pelivan, la 74 de ani, în cadrul “lotului foștilor miniștri și demnitari, în mai 1950 și l-au întemnițat la Sighet, unde a murit, din cauza afecțiunilor de care suferea și a regimului exterminant penitenciar, la 25 ianuarie 1954.

Muzeograf Paulina MĂNIȘOR