Marţi, 22 Septembrie 2020 09:09
Tăbăcăriile moderne din Ploieşti erau situate în partea de est a oraşului, pe strada Carpenului nr. 4, nu departe de actualul stadion ,,Ilie Oană” (fost „Petrolul”). În această zonă s-au aşezat tăbăcarii încă de la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului al XIX-lea.
Conform cutumelor vremii şi cerinţelor legate de practicarea meseriei, tăbăcăriile trebuiau să fie aşezate lângă o apă curgătoare (în cazul nostru pârâul Dâmbu) şi la marginea oraşului, deoarece practicarea acestui meşteşug producea mirosuri greu de suportat, mai ales în anotimpul călduros. Porniţi, în marea lor majoritate, de la sate, meseriaşii au ocupat treptat, alături de neguţători, un loc important în comunitatea ploieşteană. Ei au intrat în legătură cu producătorii de la care şi-au procurat materiile prime şi le-au transformat în mărfuri fabricate. Înmulţindu-se, meseriaşii s-au organizat şi ei în bresle, după felul meseriei ce o exercitau.
În Transilvania, breslele se întâlnesc încă din secolul al XIV-lea, iar în Ţara Românească şi Moldova ele apar abia în secolul al XVII-lea. Delimitarea exactă între diferitele ocupaţii meşteşugăreşti sau negustoreşti în Ţara Românească s-a făcut în cursul secolelor al XVII-lea, al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea.
În secolul al XVIII-lea, în Ţara Românească, breasla devenise o instituţie orăşenească care, în mod autonom, organiza şi reglementa producţia mărfurilor şi organiza desfacerea acestora în cadrul pieţei interne.
În epoca regulamentară, ca şi în cele anterioare, conducerea breslei era încredinţată unor organe alese din rândul breslaşilor: starostele, care era ajutat în conducere de către epitropi. Alegerea lor se făcea pentru o perioadă de doi ani. Starostele era ales întotdeauna dintre meseriaşii mai bătrâni, cu autoritate profesională.
Îndatoririle şi drepturile breslelor şi breslaşilor erau stipulate în hrisoave speciale, emise de către domnie. Un astfel de hrisov a primit şi breasla tabacilor din Ploieşti, în luna ianuarie 1826, din partea lui Ioan Grigorie Dimitrie Ghica Voievod.
„ …. am întocmit şi orânduiala breslii lor ce au avut, precum sunt şi alte bresle ca să păzească dreptatea şi între ei la treaba meşteşugului lor:
1. Breasla să aibă un proistos care se numeşte vătaf, pe care vătaf să-l aleagă breasla, apoi vătaful iarăşi cu breasla împreună să aleagă patru ipitropi din ei, care să vor socoti mai vrednici şi cu frica lui Dumnezeu, care şi împreună cu vătaful să caute pricinile ce vor avea tabacii cu tabacii pentru de meşteşugului lor, … şi pentru altele orice pricini dă ale meşteşugului lor să-i judece şi să-i îndrepteze şi celui vinovat să-i facă dojană, îndatorându-l a da şi la cutie … după măsura învinovăţirii.
2. Să ţie breasla cutie cum ţin toate breslele …. şi să puie pe săptămână meşterii doi lei, sau cât îi va lăsa inima, iar calfa să puie câte o para.
3. Breasla să ţie condică de toţi meşterii unde sa fie scrişi şi călfile …
4. Cutia breslii să pecetluiască dă vătaf şi dă acei patru ipitropi şi să fie supt îngrijirea vătafului … din care cutie să cheltuiască la lucruri sufleteşti, a ajuta pe cei săraci, bolnavi …. a face poduri, a astupa noroaie şi altele asemenea.
… hrisovul breslii i altor sineturi, să fie în păstrarea vătafului, să ţie vătaful şi în condică dă toţi meşterii şi dă călfi şi ucenici şi dă tocmelilor lor …
5. Câţi din cei streini, care nu sunt tabaci şi au meşteşug la vopsit dă piei şi la lucru, aceia să nu fie popriţi din lucrul lor, dar să fie uniţi cu breasla tabacilor şi să dea şi la cutie câte o para pă săptămână … .
6. Nimeni din alte rufeturi să nu se amestece în meşteşugul lor, dar nici ei să nu amestece în meşteşugul altora …Şi să se păzească aceasta, cu nestrămutare am adeverit hrisovul acesta cu însuşi credinţa Domniei mele, Ioan Grigorie Dimitrie Ghica Voievod … .”.
Fiecare breaslă avea un sfânt din calendarul ortodox, drept patron. În ziua când se sărbătorea sfântul care era patronul breslei, toţi membri erau obligaţi să meargă la o anumită biserică din oraşul lor, căreia îi dădea danii în făclii de ceară, untdelemn pentru candele, tămâie şi altele. În afară de această obligaţie, breasla ajuta cu sume de bani din cutia ei întreţinerea bisericii. Sfântul Ilie era patronul tăbăcarilor, cojocarilor şi blănarilor.
Tăbăcarii din Ploieşti, buni creştini, şi-au construit, în anul 1848, propria biserică, sub patronajul Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul (această biserică a fost construită pe strada Domnească, astăzi Carpenului).
.jpg)
Planul oraşului Ploieşti în anii 1830 – 1840
O perioadă îndelungată (1879-1937), Biserica „Sf. Ilie” a fost filială a Bisericii „Sf. Nicolae Vechi”. Până în 1944, biserica a cunoscut mai multe îmbunătăţiri, atât la partea construită, cât şi la arhitectură şi dotări. Întrucât în timpul Primului Război Mondial clopotele au fost jefuite de armata germană de ocupaţie, în 1920 au fost cumpărate altele noi, care există şi astăzi. Toate îmbunătăţirile dintre 1924-1937 se datoresc muncii preotului paroh Alexandru Popescu-Strejnicu.
În ziua de 5 aprilie 1944, bombele au distrus din temelii Biserica „Sf. Ilie”. Fără a se lăsa doborâţi, tăbăcarii şi ceilalţi credincioşi au turnat, în anul 1945, o nouă fundaţie, hotărâţi să-şi reconstruiască biserica. Însă datorită încercărilor deosebite prin care aveau să treacă, proiectul lor a rămas în acest stadiu până în anul 1997 când, un grup de credincioşi sub îndrumarea noului paroh, preot Adrian Marinescu, a trecut la construirea noii biserici „Sf. Ilie”, pe locul celei vechi.
Actuala Biserică „Sf. Ilie” este situată pe strada Carpenului nr. 17-19 din Ploieşti.
Tabacii ploieşteni de-a lungul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului XX
Pe baza materialelor documentare, putem distinge mai multe etape în evoluţia tabacilor ploieşteni de-a lungul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX, şi anume:
· 1810 – s-a întocmit catagrafia Mitropolitului Ignatie, din ordinul guvernatorului rus. Această statistică, printre altele, făcea cunoscută întinderea oraşului Ploieşti. În 1810 târgul Ploieştilor avea nouă mahalale, corespunzător la nouă parohii, şi întinderea lui era cuprinsă în marginile definite de următoarele puncte de orientare: ,,în răsăritul târgului, marginea era la grădinile de pe malul Dâmbului, în mahalaua Tabacilor (I) din jurul Bisericii Sf. Apostoli Petru şi Pavel. De acolo, cobora spre sud, de-a lungul gârlii Tabacilor, prin mahalaua Abagiilor, spre est, marginea târgului ocolea crângul şi mlaştinile Dâmbului şi ajungea iarăşi în mahalaua Tabacilor.”
· 1826 – ianuarie, este acordat Hrisovul breslei tăbăcarilor din Ploieşti (amintit mai sus).
· 1831 – iulie, intră în vigoare noua lege de organizare a statului - Regulamentul Organic. Conform Catagrafiei întocmite în 1831, oraşul Ploieşti era împărţit în patru despărţăminte, fiecare cuprinzând trei până la patru mahalale, stabilite după enoria bisericilor respective.
Despărţământul al III-lea, Vopseaua Roşie, se compunea din mahalalele „Sf. Vineri”, „Sf. Nicolae Nou”, „Sf. Ilie” („Tabaci”) şi „Biserica Domnească”, şi avea 160 de familii.
Tot din anul 1831, datează o catagrafie a diferitelor bresle de meseriaşi. Aceasta era alcătuită pe mahalale nu pe despărţăminte şi a fost întocmită de Ştefan Ghiorgiu, starostele Corporaţiei Meseriaşilor. Conform Catagrafiei breslelor de meseriaşi din 1831, numărul meseriaşilor era de 230 de familii, din care nouă de tabaci.
Regulamentul Organic fixează drepturile pe care le au cetăţenii precum şi obligaţiile de zeciuială. Măsurile de ordine au fost acceptate de bunăvoie de ploieşteni, dar, cu o anumită măsură fiscală sortită să sprijine dezvoltarea edilitară, nu au fost de acord; cu alte cuvinte, pentru faţada casei şi a curţii. Ploieştenii au murmurat, la 2 noiembrie 1831, când măsurătorii însoţiţi de dorobanţi au început să umble din casă în casă şi să măsoare cu sforile cu peceţi lungimea faţadelor şi au încercat să se împotrivească.
Preotul Constandin a luat atitudine, în anii 1831-1832, în fruntea tăbăcarilor, împotriva hotărârii adoptate de autorităţi de măsurare a faţadelor, în vederea creşterii impunerilor fiscale. Gâlceava s-a întins repede şi în alte mahalale şi aşa numita ,,daraveră cu sforile” avea să se stingă de-abia peste un an.
După 1831, meşteşugarii şi negustorii devin patentari şi au starosti, iar cei care nu au patentă nu pot face parte din nici o breaslă.
· 1837 – Este alcătuită o nouă Catagrafie, mai explicită, a oraşului Ploieşti. Numărul mahalalelor se înmulţeşte cu una, fiind cinci despărţăminte, cu un număr de 3.090 oameni. Despărţământul al V-lea, Vopseaua Verde, avea următoarele mahalale: „Sf. Vineri”, „Biserica Domnească”, „Sf. Nicolae Nou”, „Sf. Nicolae Vechiu”, „Sf. Ilie” („Tabaci”) şi a „Boldeschi”, cu 647 familii.
Pentru anul 1837, găsim şi o Catagrafie a corporaţiilor, alta a patentarilor şi a treia a sudiţilor. Erau 41 de corporaţii printre care şi Corporaţia Tabacilor, cu 15 familii.
· 1847 – Mahalalele existente în acel an erau în număr de 14, iar printre ele se afla şi Mahalaua Tabacilor cu Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”.
· 1848 – Tăbăcarii din Ploieşti ridică Biserica „Sf. Ilie”. Biserica a fost construită pe mica înălţime de lângă ,,Cotul Gârlei Tabacilor, care tocmai o apuca spre răsărit spre a se vărsa în râul Dâmbu”. Din rândul tăbăcarilor au fost mai mulţi ctitori care, aşa cum era obiceiul vremii, apăreau fie în pisanie, fie în pomelnicele păstrate la Proscomidie. Cum însă toate au dispărut (o dată cu distrugerea vechii biserici, în aprilie 1944), ne raportăm la informaţiile rămase.
În altarul noii biserici „Sf. Ilie” se află icoana Cina cea de taină de la vechea Catapeteasmă şi o icoană a „Sf. Nicolae”, înconjurat de opt medalioane cu sfinţi, adevărată capodoperă a pictorului Nicolae Costescu, care a fost realizată ,,cu cheltuiala isnafului tabacilor din această urbă Ploieşti”, în anul 1875, cum preciza inscripţia.
· 1850-1860 - Tabacii locuiau pe următoarele uliţe:
- Uliţa Domnească (azi str. Carpenului) are un caracter de drum de sat. Gârla Tabacilor curge prin mijlocul uliţii de unde se alimentează cu apă dubele tabacilor. Casele sunt mici şi puţine. Împreună cu trei uliţe laterale scurte - Sf. Ilie, Pielari şi Tabaci - cu care închipuieşte suburbia Sf. Ilie, numără 59 de case, din care 30 nu au decât o singură încăpere. În acest grup de uliţe, cei mai mulţi dintre locuitori sunt tabaci (tăbăcari), având dubele şi tobele necesare în curtea proprie. Sunt şi tabaci mai avuţi, cu instalaţii rotative: Petre Ion Suditu, de asemenea Gheorghe Ghimbăşanu, Nicolae Prodan.
- Uliţa Sf. Ilie (azi strada Războieni), uliţă laterală a precedentei, legând-o pe aceasta de paralela ei uliţă, „Sf. Apostoli”. Este slab populată şi are curţi mari de plugari şi tabaci. La confluenţa ei cu Uliţa Domnească, se află Biserica „Sf. Ilie”; Biserica propriu-zisă a fost dărâmată de bombardamentele aeriene din aprilie 1944, rămînând din ea doar clopotniţa şi casa parohială.
- Uliţa Pielarilor (strada Machedoni), ulicioară scurtă, lângă Uliţa Domnească, era locuită de câţiva tabaci.
- Uliţa Gârliţei (strada Cantemir), este cea care uneşte uliţa Sf. Nicolae Abagii (azi Mihai Bravu) cu uliţa Matei Basarab; este de fapt un vad al Gârlii Fântânilor, înainte de unirea acesteia cu Gârla Tabacilor. Lângă această gârliţă îşi avea dubele tabacul cel mare, Stan Bute – starostele şi Ion Barcu (Bărbulescu) – Tabacu.
- Uliţa Tabacilor (strada Tabaci) era artera principală a breslei tabacilor. Fiecare casă de pe această uliţă era o tăbăcărie, iar meşteşugul lor era cel mai căutat în acest mijloc de veac (sec. XIX). Pe această uliţă erau tăbăcăriile lui Stoian Păun Tabacul, Ivan Năstase şi Ilie.
· 1880 – Erau în Ploieşti 119 tăbăcării. După 1880 s-a dezvoltat puternic industria românească a tăbăcăriei.
· 1881 – Până în acest an în Ploieşti străzile nu au nume fixate. Fiecare uliţă avea câte un fel de neguţător sau meseriaş. De aceea şi străzile purtau nume ca acestea: Căldărari, Şelari, Tabaci, Şepcari ş.a.
· 1927 – În Ploieşti erau 45 de tăbăcării.
· 1929-1933 - Datorită crizei economice multe dintre tăbăcării îşi închid activitatea.
· 1930 – Erau 28 de tăbăcării, în care lucrau aproximativ 150 de oameni.
· 1934-1937 – În această perioadă au loc lucrări de pavare ale străzilor. Acestea s-au extins, mai ales, asupra părţilor periferice ale municipiului, deoarece situaţia din aceste părţi cerea o asanare grabnică. Concomitent cu pavarea străzilor s-a făcut şi canalizarea lor. În 1934 străzile Tabaci, Domnească (azi Carpenului) sunt asfaltate trotoarele cu asfalt cald. În 1935, în zona Bisericii „Sf. Ilie” şi pe Strada Războieni sunt asfaltate trotuarele. Pavaje cu piatră cubică sunt executate pe străzile Domnească, Tabaci, Războieni în anii 1934-1935.
În anul 1936, sub îndrumarea Ministerului Industriei şi Comerţului, a fost tipărit ,,Indicatorul Industriei româneşti”, lucrare ce prezintă în mod succint cea mai mare parte a unităţilor industriale din ţară. În Ploieşti erau semnalate mai multe întreprinderi de prelucrare a pieilor, şi anume: Albulescu I. Th., pe strada Domnească, nr. 33; Bradul, a lui Constantin Dobrescu, pe strada Domnească, nr. 46; Elefant, La Dumitrescu, pe strada Domnească, nr. 16; Hristodorescu Hristodor, pe strada Domnească, nr. 3; Hristodorescu Nae şi Succ, pe strada Domnească; Record, a lui Popescu Traian, strada Domnească, nr. 19; Regele Carol, a lui Avramescu C., pe strada Tunari, nr. 21; Tăbăcăria Românească, a lui Kevork Fergian, pe strada Matei Basarab, nr. 1; Taninul, a lui Ionescu Nicu, pe strada Domnească, nr. 12 şi Velicu Iancu şi Radu, pe strada Domnească, nr. 9.
După perioada marii crize economice (1929-1933), industria de pielărie din Ploieşti a cunoscut o puternică revigorare, pentru ca apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, să suporte distrugeri majore, datorită mai cu seamă bombardamentelor din vara anului 1944. Momentul naţionalizării a găsit industria de pielărie din Ploieşti într-o accentuată stare de dezorganizare. Imediat după naţionalizare, toate fabricile şi atelierele de tăbăcărie au fost grupate şi sistematizate tehnologic în cadrul întreprinderii Poporul, pe două amplasamente şi anume: fosta tăbăcărie - Hristodor Hristodorescu (sediul principal) şi tăbăcăria Bădulescu. Profilul de producţie al unităţii a fost stabilit la prelucrarea pieilor de oi, în diferite sortimente. În anii de după naţionalizare, întreprinderea a beneficiat de importante fonduri pentru renovare, reorganizare şi dotare. După 1989, întreprindrea a intrat în declin apoi, a fost desfiinţată total, în anul 2004. La începutul anului 2006, clădirile în care a funcţionat întreprinderea de prelucrare a pieilor, situată pe strada Carpenului, nr. 8, au fost demolate, pe terenul ocupat de acestea urmând a se construi un ansamblu de locuinţe.
Mult timp Ploieştiul a fost un oraş numai de comerţ şi de meserii. Vechile denumiri ale străzilor arătând care au fost ocupaţiile şi repartizarea locuitorilor.
Străzile Ploieştiului se numeau în trecut: Căruţaşi, Pielari, Tăbăcari, Căldărari, Lipscani etc.
După cum am observat din documentele prezentate mai sus, bisericile erau puncte importante de reper în alcătuirea oraşului. În zona Tăbăcărie – Mihai Bravu există şi astăzi aşezăminte religioase importante, atât prin arhitectură, cât şi prin trecutul lor istoric (Biserica Sf. Ilie, Biserica Domnească, Biserica Nicolae Vechi, biserica Sf. Nicolae Nou).
Zona în care au funcţionat tăbăcăriile este una foarte importantă, din punct de vedere istoric şi arheologic. Aici îşi au începuturile localitatea Ploieşti; în zonă au fost descoperite urme arheologice ce datează de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea.
Muzeograf Monica CÎRSTEA
BIBLIOGRAFIE
· Debie, C.Nicolae – Începuturile urbanismului în Ploieşti. Contribuţii la cunoaşterea istoriei oraşului, în „Studii şi materiale privitoare la trecutul istoric al judeţului Prahova”, II, Ploieşti, 1969.
· Debie, C.Nicolae – Macheta oraşului Ploieşti la mijlocul sec.al XIX-lea, Ghid Istoric, Ploieşti, 1972.
· Deselnicu, M.; Olteanu, Ş.; Teodorescu, V. – Istoria prelucrării pieilor pe teritoriul României, Editura Tehnică, Bucureşti, 1984.
· Diculescu, Vladimir – Bresle, negustori şi meseriaşi în Ţara Românească (1830 – 1848), Bucureşti, Editura Academiei, 1937.
· Diculescu, Vladimir – Viaţa cotidiană a Ţării Româneşti în documente 1800 – 1848, Editura Dacia Cluj, 1970.
· Sevastos, Mihai – Monografia oraşului Ploieşti, Bucureşti, Editura Tiparul „Cartea Românească”, 1937.
· Trestioreanu, C.; Marinică, Gh. – Bisericile din Ploieşti, vol.I Bisericile Ortodoxe. Monografie, Ploieşti, Editura Ploieşti – Mileniul III, 2003.