SCURT ISTORIC AL ŞCOLILOR PLOIEŞTENE (SECOLUL XIX – JUMĂTATEA SECOLULUI XX)

Specific pentru evoluţia educaţiei din ţara noastră, începând din secolul al XIV-lea până către secolul al XVIII-lea, este ideologia, comună statelor balcanice, bazată pe religia ortodoxă. Educaţia în vederea formării cadrelor ecleziastice are o mare importanţă în ansamblul social al vremii, mai mult, acestea asigură funcţionarea celorlalte tipuri de educaţie – este drept cu o mai mică pondere în raport cu statele feudale dezvoltate.
Secolele XIV-XV pot fi considerate drept perioada de început a unei gândiri pedagogice şi de apariţiile şcolilor de sine stătătoare. Datorită unor cărturari de seamă şi fondului de tradiţie, în secolele XVII-XVIII, procesul de definire al şcolii româneşti este în continuă evoluţie, corespunzătoare dezvoltării economice. Ca o primă consecinţă, pe lângă şcolile începătoare bisericeşti şi mânăstireşti apar şcoli cu caracter laic: de grămătici, orăşeneşti şi chiar săteşti.
Toate aceste instituţii de învăţământ încep să fie întreţinute de „domnie” adică de stat. Trăsătură importantă a evoluţiei şcolii noastre în secolul XVII este faptul că învăţământul se orientează tot mai mult către limba română (R. Tănăsoiu 1979, p. 26-27).
În primele decenii ale secolului XIX, în Ţara Românească s-au înmulţit măsurile organizatorice legate de dezvoltarea învăţământului: regulamentul din 1817 al lui Caragea Vodă, activitatea lui Gheroghe Lazăr, legiferările Regulamentului Organic şi Regulamentului Şcoalelor din 1832, care instituia (teoretic) obligativitatea învăţământului primar. Legea învăţământului elaborată de Alexandru Ioan Cuza în 1864 a conturat şi mai mult definirea efortului îndreptat spre asigurarea unei baze materiale, cât mai moderne, necesară învăţământului (R. Tănăsoiu 1979, p. 28).
Perioada care cuprinde sfârşitul secolului XIX până către anul 1918, este caracterizată de apariţia „teoriilor moderne” privind învăţămîntul, înlesnite de acţiunile marelui pedagog şi om de ştiinţă Spiru Haret (R. Tănăsoiu 179, p. 81).
În secolul XIX se proiectează şi realizează, conform unui program arhitectural, clădiri pentru învăţământ; o bună parte dintre ele mai dăinuiesc şi astăzi (R. Tănăsoiu 1979, p. 21). Un astfel de exemplu este clădirea din Ploieşti de pe strada Mărăşeşti, nr. 58 (creaţia marelui arhitect ploieştean Toma N. Socolescu), clădire în care a funcţionat, de la construirea sa, o şcoală primară. În 3 august 1889 se pune piatra de temelie, iar în 1891 Şcoala de băieţi nr. 3 funcţiona în această clădire, lucru menţionat în Planul oraşului din 1891 al lui C. A. Crapelianu: „...pe calea Târgşor colţ cu strada Pescari se vede şcoala de băieţi nr. 3 în local propriu” (M. Sevastos 1937, p. 612).
Şcoala este transformată ulterior în Şcoala generală nr. 3. Această Şcoală generală nr. 3, „una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ primar al oraşului, în anii 1945-1948 a găzduit cursurile singurului gimnaziu unic independent din Ploieşti, gimnaziului Mihai Viteazul”. Intrată în sfera de atracţie a Liceului nr. 2 (numele gimnaziului din septembrie 1965) Şcoala generală nr. 3 n-a rezistat ca şcoală generală, cedându-i clasele primare şi învăţătorii (1973), apoi şi localul (T. Comăniciu 1999, p. 43).
În anul 1963, Şcoala primară de băieţi nr. 3 cu sediul pe strada Mărăşeşti, nr. 58, fuzionează cu Şcoala de fete de 7 ani nr. 3, cu sediul în strada Popa Farcaş, nr. 23. Noua şcoală mixtă devine astfel Şcoala nr. 12 „Nicolae Titulescu” şi funcţionează în ambele clădiri până în anul 1980, apoi numai în locaţia din strada Popa Farcaş. Arhiva fostei Şcoli primare de băieţi nr. 3 se află în prezent la Şcoala nr. 12 „Nicolae Titulescu”, inclusiv Cartea de Aur a şcolii de la înfiinţarea ei din anul 1865.
În anul şcolar 1973-1974, Liceului nr. 2 i-au fost integrate şi patru clase ale fostei şcoli generale nr. 3, ajungându-se la 10 clase I-IV (T. Comăniciu 1999, p. 101).
Din anul 1980 clădirea de pe str. Mărăşeşti, nr. 58 este preluată total de Liceul „Mihai Viteazul” care o foloseşte drept atelier de meserii pentru elevii liceului. Din anul 1997 clădirea este predată Liceului „Toma N. Socolescu” (conform actelor de predare a clădirii aflate în posesia acestui liceu). Liceul „Toma N. Socolescu” foloseşte clădirea drept ateliere de meserii pentru elevi până în anul 2001. Din anul 2001 până în prezent clădirea se află închiriată unei societăţi de confecţii.
Alte clădiri-şcoli, construite în Ploieşti la sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX care dăinuiesc şi în care funcţionează şcoli şi în prezent sunt: Şcoala nr. 4 „Elena Doamna” de pe str. Vasile Lupu, fostă Şcoala nr. 2 de băieţi (clădire construită în 1896); Şcoala „Sfânta Vineri” de pe strada Latină, fostă şcoală primară de fete; clădirea Liceului „Ion Luca Caragiale” de pe str. Gheorghe Doja, fostă Palatul Şcolii Comerciale - construit în perioada1924-1926 după planurile arhitectului Toma T.Socolescu (P.D. Popescu 1985, p. 69).
Către sfârşitul secolului XIX, drept urmare a puternicelor influenţe ale şcolilor din Europa Centrală şi Apuseană construcţiile destinate învăţământului au preluat de cele mai multe ori normele specifice arhitecturii acestei perioade, atât în privinţa tipurilor de plan cât şi în plastica volumelor, supuse canoanelor neoclasicismului şi academismului (R.Tănăsoiu 1979, p. 31).
În raport cu evoluţia generală a construcţiilor destinate învăţământului, cele care au adăpostit şcolile pe teritoriul ţării noastre au prezentat unele particularităţi, determinate în primul rând de cadrul dezvoltării socio-materiale.
Inaccesibilitatea maselor la şcoală s-a datorat perpetuării relaţiilor feudale şi ideologice ale orânduirii, predarea în alte limbi decât aceea a pământului (greaca, slavona, latina) inaccesibile copiilor familiilor nevoiaşe, nivelul scăzut al producţiei manuifacturiere-industriale, etc. Toate acestea, alături de alte condiţii specifice cadrului care a servit la dezvoltarea educaţiei la noi, au determinat caracterul general al construcţiilor destinate învăţământului (R. Tănăsoiu 1979, p. 29).
Dezvoltarea din punct de vedere cantitativ a construcţiilor de şcoli, specifică sfârşitului secolului al XIX-lea, nu a avut şi o evoluţie valoric calitativă a programului de învăţământ şi implicit a programului arhitectural (R. Tănăsoiu 1979, p. 34).
Originea învăţământului, care în apus se poate aşeza în primii ani ai evului mediu, la noi – deci şi la Ploieşti – nu poate fi fixată decât în veacul al XVIII-lea. De la jumătatea secolului al XIX-lea , avântul istrucţiunii îşi ia zborul cu o repeziciune uimitoare (M. Sevastos 1935, p. 712).
Se pare că prima şcoală care a funcţionat în Ploieşti datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea (1752), era o şcoală particulară, unde preda „dascălul Vasile”, urmat apoi de dascălul Barbu şi care mai funcţiona încă prin 1777, când se transformă în Şcoală Domnească, urmând să funcţioneze pe lângă biserica „Sfântul Gheorghe” (M. Apostol 2004, p.352).
La 22 mai 1818, cărturarul Naum Râmniceanu deschidea o şcoală în Ploieşti; ea va funcţiona cu patru clase, până la răscoala lui Tudor Vladimirescu (vezi Dicţionarul literaturii române 1979, p. 603).
Prin 1823, pe lângă Biserica „Sfântul Pantelimon” funcţiona o altă şcoală particulară, înfiinţată şi condusă de Nicolae Necula (M. Bordeianu, P. Vladcoschi 1979, p. 91) şi în acelaşi an începea să funcţioneze şi şcoala de limbă greacă din mahalaua „Maica Precista”, întemeiată de Ion Antoniu (M. Apostol 2004, p. 352).
În 1824 ia fiinţă pe lângă biserica „Sfântul Gheorghe” din Ploieşti o şcoală particulară cu limba de predare română (M. Bordeianu, P. Vladcoschi 1979, p. 94).
În 1825, la Şcoala Domnească din Ploieşti, Ioan Stoicescu, „dascălul de muzichie”, era grămătic, îi învăţa pe copii să citească şi să scrie româneşte şi pregătea cântăreţi prin cântări bisericeşti.
În primăvara lui 1832, se deschidea la Ploieşti, Şcoala Naţională (publică), având ca profesor pe Gheorghe Mălureanu (M. Apostol 2004, p. 352). În 1834, pe lângă Şcoala Naţională mai funcţionau în oraş şapte şcoli particulare cu limba de predare româna şi două greceşti.
În 1838, pe lângă biserica „Sfinţii Împăraţi”, funcţiona şcoala dascălului Neagu Constantin (era şi cântăreţ la aceeaşi biserică). În catalogul pe luna „ghenarie 1838”, printre elevii care învăţau aici, găsim şi câţiva elevi care îşi aveau domiciliul în Mahalaua „Sfântul Haralambie”: Gheorghe Lazăr, 8 ani, tatăl preot; Ţenea Mihalcea, 14 ani, tatăl muncitor; Stamate Petre, 10 ani, sârb, tatăl cârciumar; Neagu Radu, 16 ani, român, tatăl muncitor; Mihăilă Radu, 15 ani, român, tatăl muncitor; Gatea Hristea, 10 ani, sârb, tatăl cuţitar; Gligore Otea, 10 ani, sârb, tatăl cuţitar.
În 1839, se achiziţiona o clădire, pe strada Ştefan cel Mare, în care a fiinţat apoi Şcoala Domnească - unde a studiat şi scriitorul Ion Luca Caragiale din clasa a doua (M. Chirulescu, P.D. Popescu, G. Stoian 2002, p. 69), şi mai târziu şcoala sportivă (M. Apostol 2004, p. 352).
În 1843 se înfiinţează prima şcoală particulară de fete din Prahova, la Ploieşti, organizată şi condusă de Iosefina Feller (M. Bordeianu,P. Vladcoschi 1979, p. 140).
În noiembrie 1847 ia fiinţă Şcoala Publică de fete din Ploieşti, fiind numit învăţător de „carte românească” C. Viespescu şi profesoara de lucru Mesanya. Şcoala a funcţionat la început în clasele închiriate cu fondurile şcolii naţionale. Din anul 1854, Institutul de fete funcţionează într-un local propriu. Clădirea este ridicată după planul arhitectului M. Kataki, iar cheltuielile sunt achitate din contribuţia ploieştenilor. Este prima construcţie şcolară ridicată în Ploieşti (C. M. Boncu 1976, p. 98).
În ianuarie 1852 existau în Ploieşti 12 şcoli particulare. Dintre acestea opt îşi desfăşurau activitatea pe lângă biserici, celelalte funcţionând în case particulare, situate în Drumul Oilor, Drumul Câmpiei şi Hanul Soare. Dintre acestea numai şase erau autorizate de Eforia Şcolilor: 2 pensioane (pensionul de băieţi al lui Pavel Eliade - unul din ele) şi şcolile elementare la care predau: Munteanu Dumitru, dascălul Marinescu, preotul Nicolae Ioachimescu (de pe lângă biserica Sfântul Vasile) şi Lascu (C.M. Boncu 1976, p. 99-100).
În anul şcolar 1859-1860 funcţionau în Ploieşti 19 şcoli din care trei publice - 2 de fete şi un pension de fete (M. Sevastos 1937, p. 709) şi 16 şcoli particulare. Este de remarcat că şcolile publice continuau a fi mai populate decât cele particulare, deşi din punct de vedere numeric acestea erau în inferioritate (C. M. Boncu 1976, p. 105). Tot pentru anul şcolar 1859-1860 în tabelul cu starea actuală a Instrucţiunii publice din aprilie 1860, găsim menţionată şi o „Şcoală privată de băieţi „Sfinţii Haralambie”, cu clasele I şi II, 73 de elevi, director Dimitrie”.
În octombrie 1864 Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii aproba înfiinţarea gimnaziului de băieţi din Ploieşti, iar director este numit M.I. Georgescu. După primul an şcolar în august 1865 este numit director Ion I. Romanescu. La 5 august 1866 Ministerul aprobă ca „pe viitor această şcoală să poarte numele de gimnaziul Sfântul Petru şi Pavel”. După doi ani de activitate în localul Şcolii primare nr. 1, la 1 septembrie 1866 se inaugurează noul local – în prezent actualul edificiu al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova (C.M. Boncu 1976, p. 122). Din 1880 gimnaziul devine Liceul „Petru şi Pavel”.
 
 
Pe lângă cele patru şcoli primare, două de băieţi şi două de fete (C.M. Boncu 1976, p. 130), în anul 1865 se înfiinţează o a treia şcoală de băieţi. Din Cartea de Aur înregistrată la Arhivele Statului Ploieşti reiese că „în anul 1865 funcţiona Şcoala Divizionară Numărul 3, care a luat denumirea de Şcoala Primară nr. 3”. Aceasta, la început, a funcţionat în local închiriat, iar după construirea clădirii de pe strada Târgşor (azi strada Mărăşeşti, nr. 58), începând cu 1891 a funcţionat în local propriu (M. Sevastos 1937, p. 612).
În octombrie 1867 „Şcoala Divizionară de băieţi sau Şcoala nr. 3 s-a constatat că s-a deschis la timp şi că funcţionează în regulă cu 46 de elevi mai toţi începători”.
În statistica din 26 martie 1875 a Revizoratului Şcolar din Judeţul Prahova către ministru, referitor la şcolile primare de băieţi de la Ploieşti, se menţionează printre altele că: „Şcoala de băieţi nr. 3 funcţionează regulat cu 50 de elevi în clasa I-a, 23 în clasa a II-a şi 16 în clasa a III-a în local închiriat care nu este destul de încăpător. Progresul constant în clase se poate califica de bun”. La această dată sunt menţionate patru şcoli primare de băieţi.
În anul 1892 erau 6 şcoli primare de băieţi şi 6 şcoli primare de fete, iar la şcoala de băieţi nr. 3, director era I. Ganea.
În recensământul copiilor pentru anul şcolar 1895-1896 găsim menţionat următorul fapt: „Şcoala urbană nr. 3 de băieţi, suburbia Sfântul Haralambie e construită de domnul A. Steriadi şi donat comunei”. Însărcinat cu recensământul copiilor în suburbia Sfântul Haralambie a fost directorul Şcolii primare de băieţi nr. 3, Ion Cruţescu. În acelaşi recensământ mai găsim menţionat faptul că locuitorii din zonă se ocupau cu: comerţul, industria, grădinăria şi profesii libere.
În 25 februarie 1897 oraşul Ploieşti era împărţit în 10 circumscripţii şcolare. Fiecare circumscripţie avea o şcoală de băieţi şi una de fete. Suburbia „Sfântul Haralambie” făcea parte din circumscripţia a III-a cu două şcoli: Şcoala de băieţi nr. 3 (str. Târgşor, azi str. Mărăşeşti) cu 4 clase, cu 4 institutori şi Şcoala de fete nr. 3, cu 4 clase, cu 4 institutori.
În iunie 1895 se începe construirea noului edificiu de pe Bulevard al Liceului „Petru şi Pavel” (Liceul Nou) după planurile arhitectului Th. Dobrescu (M. Sevastos 1937, p. 179). Din aprilie 1898 cursurile liceului „Petru şi Pavel” se mută în localul, de pe Bulevardul Independenţei, în prezenţa regelui Carol I.
La anul 1900 oraşul Ploieşti este un oraş eminamente comercial atât prin poziţia geografică cât şi a diferitelor fabrici ce se află în judeţ şi populaţia lui este în creştere.
Revizoratul Şcolar, în septembrie 1900, trimite Primăriei oraşului Ploieşti un tablou cu toate şcolile primare urbane şi mixte. În acest tablou găsim menţionată şi Şcoala de băieţi nr. 3, cu patru clase, ce se află pe strada Târgşorului, în suburbia „Sfântul Haralambie”, director era Ion Cruţescu.
În anul 1905 erau 9 şcoli de băieţi, 8 de fete şi una mixtă, toate şcoli primare.
În iunie 1916 în oraş funcţionau 9 şcoli de băieţi, 9 şcoli de fete, 3 şcoli mixte şi o grădiniţă, Liceul „Sfântul Petru şi Pavel”, Şcoala Secundară „Despina Doamna”, localul şcolii proiectat de arhitectul I.N. Socolescu în 1883 (T.T. Socolescu 2004, p.196 ), Şcoala de meserii - local proiectat de arhitectul Toma N. Socolescu în 1886 (T.T. Socolescu 2004, p. 188), Şcoala profesională de fete şi Şcoala comercială inferioară.
În timpul ocupaţiei germane (1916-1918), din cauza mobilizării cadrelor didactice, a refugierii unor familii şi a sărăciei generale au funcţionat numai 8 şcoli primare şi Şcoala Secundară „Despina Doamna”, Liceul „Sfântul Petru şi Pavel” şi-a reluat cursurile în localul Şcolii nr. 6 (al său fiind lazaret german) în februarie 1917. Pentru anul 1917-1918 a reluat „Liceul vechi”.
În anul 1926, găsim în Ploieşti 12 şcoli primare de băieţi şi 12 şcoli primare de fete (M. Sevastos 1937, p. 712). În anul şcolar 1936-1937 Comitetul Şcolar se ocupă de următoarele şcoli din Ploieşti: 13 şcoli de băieţi, 14 şcoli de fete, 6 şcoli mixte, 2 şcoli industriale şi 14 grădiniţe (M. Sevastos 1937, p.712).
Bombardamentele aeriene americane din aprilie 1944 au afectat şi unele instituţii şcolare: clădirea Liceului „Despina Doamna” este distrusă; localul Liceului „Sfântul Petru şi Pavel” este lovit în plin, fiind distruse corpul central şi aripa de sud, Liceul „Nicolae Bălcescu” (înfiinţat în 1923) grav afectat, şcolile nr. 1 şi 11 etc.
Din august 1944 instituţiile încep să revină, să-şi repare sediile, câteva şcoli primare vor găsi adăpost în localurile celor vecine. Liceul „Sfântul Petru şi Pavel” în perioada anilor 1945-1948 a funcţionat în localul Şcolii de băieţi nr. 3, iar în perioada 1948-1959 a funcţionat în Palatul Şcoalelor Comerciale (T. Comăniciu 1999, p. 70) clădire care scăpase neatinsă de bombardamente şi care fusese folosită ca lagăr de prizonieri de trupele sovietice.
În august 1948 este adoptată Reforma Învăţământului care dă o puternică lovitură şcolii româneşti, impunându-i modelul sovietic şi căutând să înlăture tradiţiile ei valoroase. Începând cu această dată şcolile primare au devenit elementare (nr. 1-13 de băieţi şi nr. 1-12 de fete).
În şcolile ploieştene au învăţat o serie de personalităţi, care au influenţat generaţiile viitoare, precum: scriitorul I.L. Caragiale, poetul Nichita Stănescu, omul politic şi scriitor Mircea Ionescu-Quintus, arhitectul Toma T. Socolescu şi alţii.
Aruncând o privire asupra felului în care s-a dezvoltat învăţământul în oraşul Ploieşti până la jumătatea secolului XX, mai ales după mijlocul secolului XIX, nu se poate să nu fim impresionaţi de înverşunata stăruinţă a cetăţenilor pentru crearea şi propăşirea şcolii din urbea lor. Deşi din punct de vedere organizatoric-administrativ au existat şi pauze în viaţa învăţământului, se poate vorbi de păstrarea şi dezvoltarea unei experienţe, a unei tradiţii.
 
BIBLIOGRAFIE:
·   Apostol Mihai, (2004) Dicţionar istoric al judeţului Prahova, Editura „Ploieşti – Mileniul III”, Ploieşti.
·   Bordeianu Mihai, Vladcoschi Petru (1979) Învăţământul românesc în date, Junimea, Iaşi.
·   Bordeianu Mihai, Boncu Constantin M. (1976) Şcoala prahoveană – secolele X-XIX, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
·   Comăniciu Traian (1999) Liceul „Mihai Viteazul” Ploieşti, Editura „Premier”, Ploieşti.
·   Chirulescu Marian, Popescu Paul D., Stoian Gabriel (în colaborare cu Apostol Mihai şi Necula Marian) (2002), Personalităţi prahovene. Dicţionar Bio-bliografic, Ploieşti, Editura Premier, Ploieşti .
·   Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei, Bucureşti, 1979.
·   Popescu Paul D. (1985) Ploieşti ghid de oraş, Editura Sport Turism, Bucureşti.
·   Sevastos Mihai (1937) Monografia oraşului Ploieşti, Tiparul „Cartea Românească”, Bucureşti.
·   Socolescu Toma T. (2004), Amintiri, Editura Caligraf Design, Bucureşti.
·   Tănăsoiu Radu (1979) Arhitectura construcţiilor şcolare, Editura Tehnică, Bucureti.
·   Dosar 6700/1837, Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii (Document transcris după original, Fond Stoica Teodorescu; copia se află la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova); nr. de inv. 64-30495.
·   Dosar 330/1867, Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii; Document transcris după original, Fond Stoica Teodorescu; copia se află la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova); nr. de inv. 64-65093.
·   Dosar 2777/1875, Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii; Document transcris după original; copia se află la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova); nr. de inv. 64-65272.
·   Dosar 1890/1891, Arhiva veche a Şcolii primare nr. 1 din Ploieşti; Document transcris după original; copia se află la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova); nr. de inv. 64-65353.
·   Dosar 39/1895, Arhiva Primăriei; Document transcris; copia se află la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova); nr. de inv. 64-65384.
·   Dosar 111/1896, Arhiva Primăriei; Document transcris; copia se află la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova); nr. de inv. 64-65426.
·   Dosar 48/1900, Arhiva Primăriei; Document transcris după original; copia se află la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova); nr. de inv. 64-65497.
·   Dosar 51/1905, Arhiva Primăriei; Document transcris; copia se află la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova); nr. de inv. 64-65516.
·   Eforia Şcoalelor către Institutul Superior, Nr. 1336/26 aprilie 1860 (Document transcris după original – Fond Stoica Teodorescu; copia se află la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova).
 

Muzeograf Monica CÎRSTEA