Marţi, 08 Septembrie 2020 11:11
Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.
Ştefan Augustin Doinaş
Nichita a avut mulţi prieteni, a fost iubit de toţi cei care l-au cunoscut ca om şi a fost apreciat de toţi cei care i-au cunoscut creaţia poetică originală şi de o valoare indubitabilă. Doar răsfoind dedicaţiile de pe volumele de carte pe care Nichita le-a primit în dar de la numeroase personalităţi ale culturii noastre este suficient pentru a realiza cât de apreciat şi de îndrăgit a fost poetul, valoarea operei sale fiind recunoscută încă din timpul vieţii sale.
Nume mari ale literaturii şi culturii române apar pe diverse volume aflate în patrimoniul Muzeului Memorial „Nichita Stănescu” din Ploieşti, dăruite cu dedicaţii autografe lui Nichita, dedicaţii pline de culoare şi de substanţă. Dintre aceste mari personalităţi, amintim: scriitorul şi criticul literar Al. I. Ştefănescu; prozatorul directorul de reviste, jurnalistul, romancierul, şi scenaristul Eugen Barbu; membru corespondent al Academiei Române şi el laureat al premiului Herder; poetul, prozatorul, dramaturgul şi publicistul Mihai Beniuc; poeta Doina Uricariu; poetul Traian T. Coşovei; poetul şi dramaturgul Matei Vişniec (cel care susţinea despre sine, atât de încântător şi de realist: „Je suis l’homme qui vit entre deux cultures, deux sensibilités, je suis l’homme qui a ses racines en Roumanie et ses ailes en France” – Sunt omul care trăieşte între două culturi, între două sensibilităţi, care are rădăcinile în România şi aripile în Franţa”; poeta, criticul de artă şi publicista română Magda Cârneci – fiica poetului, publicistului şi traducătorului Radu Cârneci – care a publicat sub pseudonimul Magdalena Ghica; criticul de artă şi scriitorul Petru Romoşan; prozatorul şi publicistul Ştefan Agopian; poetul, eseistul şi jurnalistul Dinu Flămând.
Vom reda în continuare – cu exactitate şi fără niciun fel de intervenţii – aceste dedicaţii de mare însemnătate pentru recunoaşterea şi încadrarea corectă a lui Nichita Stănescu în pleiada scriitorilor de excepţională valoare din literatura noastră, dar şi din literatura europeană şi universală.
„Lui Nichita Stănescu pentru sborurile lui să-i fie „de toate zilele”. Al. I. Ştefănescu, mai 1961”
(Cinstea noastră cea de toate zilele, Fondul literar al Scriitorilor din R.P.R., 1958)
„Lui Nichita, poetul meu preferat, cu dragoste, Eugen Barbu”
(Cât în 7 zile, ESPLA, 1960)
„Lui Nichita Stănescu cu dragoste pentru paşii lui fermi pe drumul pietros al poeziei şi cu urări de necontenite succese în urcuş. M. Beniuc, Bucureşti, 9. 6. 61”
(Materia şi visele, editura pentru Literatură, Bucureşti, 1961)
„Pentru Nichita Stănescu vindecările nevindecările cântecul descântecul şi tot ce s-ar afla deplin în această carte dintâi. Doina Uricariu Drogeanu, oct. 1976”
(Vindecările, Editura Cartea Românescă, Bucureşti, 1976)
„Maestrului Nichita Stănescu închin acest început cu admiraţie, cu emoţie, cu recunoştinţă pentru aripa sa Dumnezeiască pre care a aşezat-o asupra mea... Cu dragoste, Traian Coşovei, în august 1979”
(Ninsoarea electrică, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1979)
„Lui Nichita cu dragoste, Matei Vişniec”
(La noapte va ninge, editura Albatros, Bucureşti, 1980)
„Lui Nichita Stănescu, această poezie «din măruntaiele lumii», neruşinată, fără iluzie, dar nu fără dragoste, cu sentimentul unei nesfârşite dragoste şi datorii – întru spirit, marelui său Nesfârşit, Magda Ghica”
(Hipermateria, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980)
„Domnului Nichita Stănescu, cu o admiraţie antimetafizică, dialectică, Petre Romoşan, Bucureşti, 1983”
(Rosa Canina, Editura Cartea Românescă, Bucureşti, 1982)
„Prietenilor mei, Marelui Nichita precum şi delicatei Dora, cu dragoste, Ştefan Agopian, 01.08.1983”
(Tobit, editura Eminescu, Bucureşti, 1983)
„Pentru Dora şi Nichita stănescu, nişte veşti dintr-o indecisă bătălie şi îmbrăţişarea lui Dinu Flămând, iunie 1983”
(Stare de asediu, editura Cartea Românescă, 1983)
Victor Kernbach, valoros scriitor de science fiction şi specialist în mitologie (Dicţionarul de mitologie generală), unul dintre puţinii cercetători ai mitologiei româneşti şi universale care au abordat cu îndrăzneală, în perioada regimului comunist, probleme delicate ale existenţei Divinităţii supreme, scria – pe 13 mai 1957 – pe volumul său, Rime (ESPLA, Bucureşti, 1957):
„Lui Nichita Stănescu, urarea mea de două ori emoţionată: pentru atenţia lui faţă de grafia mea şi pentru înfăţişarea, sub stilou, a unui exemplar cumpărat din iniţiativa cititorului. Se mai întâmplă! ... Cu sincere şi bune sentimente – Victor Kernbach”
Printre numeroşii poeţi valoroşi cu care Nichita a avut relaţii de amiciţie, se numără şi Violeta Zamfirescu, poetă, autoare de literatură pentru copii, eseistă şi dramaturg de mare talent, născută în anul 1920 la Craiova, absolventă a Facultăţii de Drept din Bucureşti. La câţiva ani de la debutul său, care a avut loc în anul 1951, poeta îi dedica volumul său de versuri Iarba dragostei (ESPLA, Bucureşti, 1957):
„Lui Nichita Stănescu, 28 octombrie, Violeta Zamfirescu, deosebită prietenie, deosebită, fiindcă probabil abia începe”.
Tot în anul 1957, un alt poet important al literaturii române, Rusalin Mureşanu, coleg de slovă şi de generaţie, cu numai un an mai tânăr, îi dedică lui Nichita Stănescu volumul său La marginea câmpiei (ESPLA, Bucureşti, 1957) împreună cu aceste câteva cuvinte de recunoaştere a valorii deosebite a poetului „necuvintelor”:
„Lui Nichita Stănescu, amic de treabă şi recenzent cu apariţie întârziată. Cu multă prietenie pentru ale sale versuri. Un amic de generaţie, Bucureşti 19 iunie 1957”.
Şi tot acelaşi poet, Rusalin Mureşanu, şi tot în anul 1957, îi scrie lui Nichita, pe pagina de titlu a volumului pentru copii, Niculae clop de paie (editura Tineretului, Bucureşti, 1957) o dedicaţie mult mai spumoasă deşi foarte succintă:
„Lui Nichita Stănescu, pentru a lui delectare şi a copiilor săi (cei circa 100) Rusalin Mureşanu, Bucureşti 27 mai 1957”.
Tot unul dintre nenumăraţii săi amici, Sorin Arghir, semnează cuvintele de pe prima pagină a eseului Zaharia Stancu, eseu (ESPLA, Bucureşti, 1957), cuvinte puţine dar pline de aprecieri referitoare atât la literatul, cât şi la omul Nichita:
„Lui Nichita Stănescu poet ermetic şi băiat fermecător, o carte despre un poet însoţită de amiciţia lui Sorin Arghir, decembrie 1957”.
Şi el coleg de generaţie şi de talent, poetul Ion Gheorghe, reprezentant de frunte al generaţiei resurecţionale şi a paradoxismului, notează pe pagina de început a „romanului în versuri” Pâine şi sare (ESPLA, Bucureşti, 1957):
„Lui Nichita Stănescu «de-al nostru de la Ploieşci», pentru viitoare prietenie şi pentru simpatia noastră deosebită faţă de Eliad. Lui Nichita care stăpâneşte un instrument destul de luat în consideraţie în orchestra poeziei june, a noastră ..., 12 VII 1957. P.S. Lui Nichita soţ al Doinei Ciurea, cu admiraţie”.
Valoarea deosebită a marelui Nichita Stănescu este intuită de toţi oamenii de cultură din epocă, care îşi exprimă, în cuvinte sensibile, sentimentele pentru poetul „noii viziuni a sentimentelor”, căutându-i sfaturile, dar şi aprecierea.
Iată dedicaţia Tamarei Pânzaru, care, şi ea, se declară prietena poetului, pe volumul din 1957, intitulat Întâmplări triste (editura Tineretului, Bucureşti), dedicaţie ce face aluzie tocmai la o astfel de solicitare:
„Lui Nichita Stănescu, marele poet, care va fi şi mai mare; Sper că după ce-o să vadă opera n-o să mai zică «cartea ta» ci o s-o aprecieze la proporţiile reale. Toată dragostea şi stima prietenească (dacă îmi e permis) Tamara”.
Tinerii poeţi debutanţi simt nevoia să afle judecăţile de valoare ale lui Nichita Stănescu, pe care îl consideră pe drept cuvânt un maestru al poeziei româneşti, de la care aşteaptă o consiliere sinceră şi pertinentă.
Pe subţirele volum de versuri al poetului M. I. Cosma, Geode (Bucureşti, Imprimeriile Româneşti – ABC, 1957) apare această dedicaţie:
„Lui Nichita Stănescu, această claviatură de început. Mihail Cosma, 1957”.
Şi aceaşi impresie puternică şi copleşitoare este schiţată şi în dedicaţia tânărului poet moldovean Liviu Ioan Stoiciu, de pe pagina de început a volumului La Fanion (Editura Albatros, Bucureşti, 1980):
„Nu are rost să pierdeţi vremea cu citirea cărţii de faţă: cu autograful de aici nu ţin decât să vă las scrisă mărturia (deşi sunt sigur că sunteţi sătul până în gât de aşa ceva...) admiraţiei mele îndatorate faţă de poezia Dvs. (care a făcut, face şi va face ravagii...). Nu îndrăznesc să mă lungesc la vorbă: îmi apăreţi aşa orbitor... Cu dragoste, prea stimate Domnule Mare poet Nichita stănescu, vă rog să îmi permiteţi şi cu speranţa de mai bine în vis... Omagii! Al Dvs., Lis, str. 8 mai nr. 2, bl. B6, ap. 2, 5300, Focşani 3, 5 februarie 1981”.
Felul deschis şi sociabil al lui Nichita „cel sortit să ajungă cel mai tânăr clasic al poeziei româneşti contemporane”, care acorda credit şi prietenie tuturor celor care i-o solicitau, îi determina pe aceştia să îl considere prieten şi să i se adreseze cu uşurinţă şi total neprotocolar. Astfel, George dan, îi scrie pe pagina de titlu a volumului Hamalii (ESPLA, 1957):
„Poetului şi prietenului Nichita Stănescu, aceste privelişti ale copilăriei mele zbuciumate, dragostea mea, George dan, 1958”.
Din aceeaşi generaţie, mai în vârstă cu doar 5 ani, poetul Vasile Nicolescu, mult mai puţin cunoscut ca scriitor decât Nichita Stănescu, îi dedică volumul Enescu suită lirică (ESPLA, Bucureşti, 1958) care păstrează pe prima pagină două fraze încărcate de respect şi sinceritate:
„Poetului Nichita Stănescu această „însumare” a câtorva „harfe răsfirate”. Cu toată admiraţia şi dragostea lui Vasile Nicolescu, 22 mai 1958”.
În aceaşi categorie a celor ce se considerau apropiaţi lui Nichita, apare şi Mihail Pop, cel care notează în octombrie 1958, pe volumul Ultimul minut, (editura Tineretului, Bucureşti, 1958):
„Prietenului Nichita Stănescu, în semn de simpatie şi preţuire pentru poezia sa. Mihail Pop, oct. 1958”.
Nu mai puţin importante pentru patrimoniul cultural românesc şi pentru memoria celui mai mare poet neo-modernist al nostru, sunt şi alte dedicaţii aflate în zestrea Muzeului Memorial Nichita Stănescu, cuvinte de o rară frumuseţe, absolut firească şi demnă de talentul autorilor.
Florin Mugur , poet, eseist şi prozator român de etnie evreiască, redactor al editurii Cartea Românească, îi dedica lui Nichita următoarea frază:
„Lui Nichita Stănescu, care merită cea mai frumoasă dedicaţie, pe pagina unei cărţi cu mult mai ..., nu pot să-i dedic decât întreaga mea dragoste pentru un nou poet. Florin Mugur” (Casa cu ferestre argintii, editura Tineretului, 1959).
O dedicaţie încriptată, a cărei „cheie” nu ne este la îndemână, un mesaj cu o clară tentă personală, apare pe volumul de versuri 400 de zile în oraşul flăcărilor (editura Tineretului, 1958) al poetului V. Nicorovici:
„Poetului Nichita, pentru vestea cea bună. Bucureşti 1.X. 958”.
Sunt notorii pentru toţi iubitorii lui Nichita Stănescu relaţiile de prietenie ale poetului cu egalii săi din Serbia, relaţii care s-au perpetuat peste timp, până în prezent, prietenii din Serbia vizitând locul naşterii lui Nichita în fiecare an, cu prilejul Festivalului Internaţional de poezie „Nichita Stănescu”. Slavco Almăjan poet, romancier, eseist, publicist din Voivodina, absolvent al Facultăţii de Filozofie din Novi Sad, redactor mai întâi la revista Poezia (1969), apoi la revistele Lumina (1976-1981) şi Art Plus (1998), redactor-şef la editura Libertatea (1998-1992), ulterior preşedinte al Societăţii de Limba Română din Voivodina (1990), preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina (1990) şi preşedinte al Centrului pentru Dialog Deschis „Argos” din Novi Sad (2002), îi dăruieşte, în 1971, volumul său Noaptea de hârtie (editura Libertatea, Panciova, 1971):
„Cu cea mai mare dragoste de la un vânt cald, fratele lui Almăjan, 73/X”.
O dedicaţie absolut uimitoare şi originală apare pe volumul de versuri al poetului Tobi Wechslez, cu titlul Eugène Ionesco ou á la recherche du paradis perdu, par Saint Tobi (Gallimard, 1975) dedicaţie care evocă puternica impresie pe care Nichita o făcea asupra altor poeţi, din ţară sau din lume:
„Pentru Nichita Stănescu de la Tobi.
La început a fost Nichita.
Deschizând ochii, dânsul a început să viseze.
Din visul său a ieşit un ou albastru.
Oul a fost clocit de lună şi din ou a ieşit Tobi.
Deschizând ochii, Tobi a început să viseze.
Din visul său a ieşit o sferă albastră.
Sfera a fost clocită de soare şi din sferă a ieşit Nichita.
Nichita şi Tobi s-au întâlnit la mijloc de drum, între soare şi lună.
Întâlnindu-se, dânşii s-au îmbrăţişat.
Deschizând ochii, Nichita şi Tobi au început să viseze.
Din visul lor a ieşit o pasăre mare, albastră.
Pasărea i-a acoperit cu aripile ei imense – era atât de albastru şi de bine!
Şi aşa, Tobi şi Nichita au închis ochii şi s-au deşteptat.
Aprilie 1975”
Mariana Marin, poetă aparţinând „generaţiei literare '80”, dedică poetului şi ultimei sale soţii, Dora Tărâţă, volumul Un război de o sută de ani (editura Albatros, Bucureşti, 1981), mesaj care face trimitere la o conjunctură personală şi, din păcate, obscură exegezei poetului:
„Pentru Dora şi Nichita, acest război utopic şi inofensiv pentru marele decembrie 1981, Cu dragoste şi prietenie, fostul şoim al pieţii, azi veteran, Madi, 17 decembrie 1987”.
Tot Dorei şi lui Nichita le dedică, tot în anii 80 şi Florentin Palaghia, volumul său Sintagme (editura Litera, Bucureşti, 1981). Nichita Stănescu îşi exprimase încrederea în talentul poetului, prefaţându-i volumul Întoarcerea Cailor.
„Pentru Dora şi Nichita un cântec al tinereţii veşnice ... martie 1982”
Poetul Ion Draganoiu, întotdeauna uimitor prin extraordinara lui mobilitate intelectuală, este un prieten cu care Nichita Stănescu a împărţit o vreme aceeaşi cămăruţă din vecinătatea pieţei Kogălniceanu şi care îi lasă pe volumul său Scene de vânătoare (editura Cartea Românescă, 1981) următoarele cuvinte:
„Lui Nichita în amintirea unei bătălii cu zăpadă de acum zece ani (câştigată!) şi uitându-le pe cele pierdute ... Ion, septembrie 71”
Ziaristul şi poetul brăilean, Dan Anghelescu, îi dăruieşte lui Nichita volumul de versuri Maşinării de traversare a sufletului toamna (editura Cartea Românească, 1983) împreună cu următoarea dedicaţie:
„Poetului Nichita Stănescu căruia-i
Sărut scrisu-n peana sa
Care mi-s bolnav de ea
În de suflet bolnav greu
Că-i muiată-n Dumnezeu.
Dan Anghelescu, iunie 1983”
Frumoasele slove pe care Nichita le-a inspirat acestor personalităţi nu mai necesită nici un comentariu, aşa încât voi încheia modestul studiu tot cu cuvintele unei personalităţi care şi-a dedicat o bună parte din activitate studiului operei stănesciene şi care, la doi ani după dispariţia „poetului necuvintelor”, îl caracteriza astfel:
Între ctitorii unei culturi sînt descoperitori, inventatori şi exploratori. Nichita Stănescu este un inventator, tip artistic la fel de rar ca întemeietorul. Experimentînd asupra lui însuşi, el creează un cu totul alt spaţiu al sentimentelor decît cel îndeobşte cunoscut, spaţiu al aventurii poetice unde limba se naşte din nou recreîndu-şi la rîndu-i vorbitorii.(Alexandru Condeescu).
Muzeograf Carmen GUEF,
coordonator Muzeul Memorial "Nichita Stănescu" Ploieşti
bibliografie
· Nichita Stănescu, Album memorial, Gh. Tomozei, Bucureşti, 1984
· Antologia Ordinea cuvintelor, versuri (1957-1983), Cuvânt înainte