CEASURI CU VALOARE MEMORIALĂ

CEASUL POLITICIANULUI MIHAIL KOGĂLNICEANU

Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploieşti deţine în patrimoniul său un număr semnificativ de ceasuri care au aparţinut unor personalităţi politice româneşti şi străine. Aceste piese, prin semnificaţia lor deosebită, amplifică şi particularizează valoarea acestei unice instituţii din peisajul cultural românesc. Una dintre acestea a aparţinut lui Mihail Kogălniceanu, printre ale cărui pasiuni se numărau colecționarea tablourilor și ceasurilor.

Ceasul a intrat în patrimoniul muzeului în anul 1965, fiind achiziţionat de la Ilie Kogălniceanu, strănepotul lui Mihail Kogălniceanu.
Piesa relevă influența specifică a stilului neobaroc în orologeria germană de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Carcasa din bronz patinat este încadrată de două personaje feminine, fiind decorată cu motive mitologice, geometrice și vegetale; baza ceasului, susținută de patru piciorușe în formă de labe de leu, este ornamentată cu ove și mascheroni; pe cadranul din sticlă de culoare neagră sunt marcate cu auriu cifre romane de la I la XII; mecanismul ceasului, care se întoarce o dată la opt zile, conține un eșapament de tip cilindru.
Prin valoarea istorică, memorialistică și artistică ceasul, care a aparținut lui Mihail Kogălniceanu, reprezintă unul dintre cele mai valoroase obiecte muzeale ale colecției Muzeului Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești.
Conservator ing. Carmen Banu

Link-uri utile