Vineri, 26 Iunie 2020 07:30
EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
Cu aproximativ 70 de volume și numeroase articole publicate în presa vremii, Cezar Petrescu a fost o personalitate remarcantă a timpului în care a trăit și a scris. Dacă ar fi să identificăm instrumentele care pentru scriitor au avut o importanță aparte, printre acestea s-ar număra și mașina de scris, pe care o regăsim în prezent la Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Bușteni. Una după cealaltă, fiecare idee a scriitorului a fost tastată atent și a ajuns la cititor prin paginile unor romane ca „Ochii strigoiului”, „Carlton”, „Adăpostul Sobolia” sau în publicații ca „România literară”.
https://www.youtube.com/watch?v=tzu-FkWsWvs
#concursMJIAPH#saptamana6#ExponatulSaptamanii
Povestea mașinii de scris începe însă mult mai devreme de epoca în care a trăit Cezar Petrescu, mai exact în 1714, când Henry Mill deschide noi orizonturi spre o invenție ce avea ca scop imprimarea/ transcrierea literelor. Deși ulterior au mai fost propuse diferite procedee de scriere mecanică, prima mașină de scris apare abia la începutul secolului al XIX-lea, fiind concepută pentru orbi. Apare apoi mașina de scris cu tuș, în 1833, care este perfecționată mai târziu prin folosirea benzii cu cerneală. În 1868, prima mașină de scris comercială este brevetată la inițiativa lui Chrisopher Latham Sholes, Carlos Glidden și Samuel Soulé, care formează Sholes&Glidden typewriter ce va fi ulterior vândut și mașina de scris va fi comercializată de Remington, care va începe fabricarea în 1873.
Mașina de scris ce i-a aparținut scriitorului Cezar Petrescu a fost produsă de firma americană Remington Rand, fiind modelul Noiseless 7, comercializată pentru prima dată în 1931.
BIBLIOGRAFIE
· https://en.wikipedia.org/wiki/E._Remington_and_Sons#Remington_Typewriter_Company
· http://tara-barsei.ro/wp-content/uploads/2008/12/cosereanu2002.pdf
Link-uri utile
- REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
- REGULAMENT INTERN
- CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ
- ORGANIGRAMA MUZEULUI JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE PRAHOVA
- CODUL DE CONDUITĂ
- OFERTA CULTURAL-EDUCATIVĂ PENTRU ANUL 2023
- TAXE ŞI SERVICII CULTURALE - 2023
- BILETE UNICE DE VIZITARE A MUZEELOR DIN JUDEŢUL PRAHOVA
- BILETE ONLINE
- TURURI VIRTUALE
- ANUNŢ - Concurs angajare arheologi
- Anunţ - Rezultatul selecţiei de dosare pentru concursul în vederea ocupării posturilor de arheologi
- ANUNŢ - Concurs angajare arheolog debutant
- ANUNŢ - negocieri CCM
- CONCURSUL DE POEZIE "FRUNZĂ VERDE DE ALBASTRU", EDIŢIA I, 2023
- Notă de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR. 544/2001 ÎN ANUL 2016
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR. 544/2001 ÎN ANUL 2017
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR 544/2001 ÎN ANUL 2018
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2023
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2022
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2022
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2021
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2021
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2020
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2020
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2019
- Listă funcţii şi salarii la 28 martie 2019
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE - 2021
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE - 2022
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE 2020
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE 2019
- DECLARATII DE AVERE SI DE INTERESE 2018
- 112
- Cerere cercetare arheologică preventivă/diagnostic arheologic/supraveghere arheologică
- Cerere punct de vedere (PUZ)