Ceramica, una din cele mai vechi ramuri meşteşugăreşti şi artistice, cu toată fragilitatea ei aparentă datorată materialului din care este confecţionată, a influenţat milenii, ca nicio altă creaţie a omului.

Încă din trecut, ceramica a avut un rol deosebit de însemnat atât prin caracterul ei practic cât şi prin felul cum vasele împodobite înfrumuseţau locuinţele. Creată din materii prime anorganice naturale, prin tehnologii mai mult sau mai puţin complicate, ceramica oferă laboratorului de muzeu mai puţine probleme de conservare şi mai multe de restaurare. Pe masa de lucru a restauratorului ajung fragmente mai mari sau mai mici (uneori forma şi dimensiunea lor redusă nu permit o determinare exactă a formei obiectului), cu diferite grade de degradare sau depuneri.

Restaurarea unui obiect cunoaşte o anumită desfăşurare de faze şi etape, începând cu studiul macroscopic al fragmentelor în vederea determinării tehnologiei prelucrării, tehnica realizării motivelor decorative, calitatea pastei şi dimensiunile obiectului. În cazul în care fragmentele ceramice prezintă depuneri de săruri dobândite în timpul zacerii în sol (ex. materialul ceramic arheologic), sunt necesare investigaţii chimice amănunţite pentru stabilirea cu exactitate a naturii depunerilor şi aplicarea corectă a tratamentelor chimice pentru îndepărtarea şi neutralizarea lor. După curăţarea fragmentelor, atât mecanică cât şi chimică, se poate trece la restaurarea propriu-zisă care cuprinde o serie de faze de execuţie: identificarea fragmentelor, asamblarea lor, realizarea unor armături pentru consolidare, dacă este cazul, amprentarea zonelor lacunare, plombarea şi completarea părţilor lipsă din obiect, modelarea şi finisarea liantului, reconstituirea motivelor ornamentale, integrarea cromatică, aplicarea unui film peliculogen pentru conservare.

În sprijinul celor de mai sus vă supun atenţiei, pe scurt, un studiu de caz: restaurarea unui sfeşnic din ceramică, cu trei braţe, piesă din patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie si Arheologie Prahova.

Este o piesă realizată în secolul al XIX-lea, cel mai probabil într-un atelier balcanic. Materialul folosit la realizarea sa este o pastă de lut ars, cu granulaţie medie şi ardere oxidantă. Piesa este lucrată la roată (baza) şi prin turnare (cele trei braţe). Decorul este reprezentat de motive florale şi geometrice dispuse pe toată suprafaţa piesei, şi a fost realizat prin tehnica incizării şi aplicării unor bumbi reliefaţi din lut. Cromatica este policromă, pe fond alb-gălbui, culorile folosite în realizarea decorului fiind albastru închis, verde, maro şi galben.

Piesa se afla sub formă fragmetară (5 fragmente) şi prezenta lipsuri de material original, în special în partea superioară (două dintre cele trei braţe nu mai prezentau suporturile pentru aşezarea lumânărilor). În trecut piesa a suferit o încercare nereuşită de restaurare indicată de urme vechi de adeziv şi completări defectuoase. Într-o încercare de armare (consolidare), corpul piesei, dintre bază şi zona de legatură a braţelor, a fost obturat cu ipsos şi fragmente din lemn. Pe suprafaţa fragmentelor ceramice erau prezente urme aderente de praf, murdărie şi scurgeri de ceară.

 

 

Prima faza a procesului de restaurare a constat în curăţarea chimică şi mecanică, îndepărtându-se urmele de murdărie şi adaosurile de ipsos rezultate din precedenta intervenţie. Pentru a putea realiza stabilitatea ansamblului fragmentar s-a impus consolidarea zonei de legatură dintre corpul piesei şi zona de îmbinare a celor trei braţe. S-a folosit o bandă din fibră de sticlă fixată cu aracet, făcându-se legatură între cele două fragmente. Lipirea fragmentelor s-a realizat cu un adeziv adecvat acestui tip de ceramică. Completarea zonelor lacunare a fost realizată cu ipsos, după amprentarea (copierea) părţilor originale ale obiectului şi transpunerea în zonele lipsă (cu ajutorul benzilor din ceară dentară) pe suport de fibră de sticlă. Finisarea s-a facut cu hârtie abrazivă de diferite granulaţii. Integrarea cromatică s-a realizat prin pensulare, cu ajutorul culorilor de apă, în tonuri cât mai apropiate de culorile originale. Pentru conservarea obiectului s-a aplicat o peliculă fină din lac transparent.

Iată cum pe masa restauratorului, după un drum lung şi multă migală, de la starea de fragmente aparent fără viaţă, reînvie un obiect cu valoare istorică şi artistică, gata să poată fi valorificat expoziţional, astfel încât vizitatorii să se bucure de frumuseţea lui şi de măiestria cu care a fost creat.

 

 

Restaurator ceramică

Gabriela POPA