Anul acesta la data de 4 iunie se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, prin care actul unirii Transilvaniei cu România era recunoscută oficial conform normelor de drept internațional.

În cursul anului 1918 pentru fruntașii românilor transilvăneni devenise tot mai clar că Imperiul Austro-Ungar se va dezmembra, fapt ce impunea grăbirea demersurilor pentru pentru a realiza unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Astfel, Partidul Național Român, prin Comitetul Executiv, adoptă la data de 12 octombrie 1918, Declarația de la Oradea prin care se afirma că națiunea română din Ungaria și Transilvania are dreptul de a hotărî singură așezarea printre națiunile libere. În cadrul Declarației se mai găsea și ideea convocării unei adunări naționale prin care să se decidă viitorul Transilvaniei. La data de 31 octombrie 1918 se formează Consiliul Național Român Central, organism care va funcționa ca un veritabil guvern provizoriu al românilor din Transilvania, Banat și Maramureș. Consiliul Național Român va decide convocarea, pe data de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a unei Mari Adunări Naționale, eveniment prin care românii din Imperiul Austro-Ungar și-au manifestat dorința de a se uni cu România. Deși armata română era pregătită să intre în Transilvania, Consiliul Național Român Central a convenit cu guvernul român ca aceasta să se oprească pe aliniamentul Carpaților. Guvernul maghiar nu a recunoscut validitatea actului de la 1 decembrie 1918, dând dovadă de ostilitate față de noua realitate politică din Transilvania. În replică, armata română se pregătea să-și impună autoritatea în principalele orașe din Transilvania. La data de 18 ianuarie, când a început Conferința de Pace de la Paris, deja 2/3 din teritoriul Transilvaniei se afla sub autoritatea armatei române, acest fapt fiind de neacceptat de către guvernul maghiar care spera ca Transilvania să rămână în componența Ungariei, românii urmând să locuiască în teritorii compacte și să beneficieze de o largă autonomie. În cadrul tratativelor de la Paris, delegația maghiară a susținut idea integrității teritoriale a Regatului Maghiar, fapt ce contravenea intereselor României, Iugoslaviei și Cehoslovaciei. Pe data de 31 ianuarie 1919, punctul de vedere al României a fost prezentat de prim ministrul Ion I.C. Brătianu care, cunoscând problema amalgamării polulației românești și maghiare din Transilvania, a propus constituirea unei Comisii pentru Studiul Chestiunilor Teritoriale, raportul comisiei pentru trasarea frontierei fiind aprobat de Consiliul Marilor Puteri învingătoare la data de 12 mai 1919. Între timp situația din Ungaria avea să se modifice, mai ales după prezentarea memorandumului Vix, prin care Puterile Aliate obligau armata maghiară din Transilvania să se retragă pe o linie ce se întindea de la Satu Mare la Arad. În urma memorandumului Vix, guvernul democrat condus de Denes Berinkey a demisionat pe data de 21 martie 1919, fiind înlocuit de un guvern comunist condus de Bela Khun, guvern ce a proclamat Republica Sfaturilor. Fiind conștient că în cadrul tratativelor de la Paris Ungaria nu va obține câștig de cauză, guvernul comunist maghiar întreprinde operațiuni militare împotriva României și Cehoslovaciei. Datorită prezenței amenințătoare a trupelor maghiare din Crișana, pe data de 16 aprilie 1919 armata română trece la ofensivă și ocupă orașele Satu Mare, Salonta și Oradea, iar pe data de 1 mai 1919 ajunge la râul Tisa. La data de 20 iulie 1919, guvernul comunist maghiar, care spera la o alianță cu Uniunea Sovietică, pornește ofensiva peste râul Tisa, obiectivul principal al armatei maghiare fiind recuperarea Transilvaniei. După o săptămână de lupte, armata română restabilește situația, inamicul fiind alungat peste râul Tisa. Pentru a asigura integritatea teritorială a României și a împiedica o ofensivă comună a Ungariei și Uniunii Sovietice, Regele Ferdinand și prim ministrul Ion I.C. Brătianu au hotărât ca armata română să continue ofensiva până la Budapesta și să înlăture guvernul comunist maghiar. La data de 4 august 1919 unitățile armatei române conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu, au intrat în Budapesta, guvernul comunist condus de Bela Khun demisionând. Trupele române vor părăsi Budapesta la data de 14 noiembrie 1919, pe data de 16 noiembrie fiind instalat un nou guvern maghiar condus de regentul Horthy. Victoria armatei române pe câmpul de luptă va fi urmată și de o victorie a diplomației românești la Paris, diplomație condusă de Alexandru Vaida-Voevod. La data de 4 iunie 1920 în palatul Marele Trianon de lângă Versailles, este semnat tratatul de pace dintre Ungaria și cele 16 Puteri Aliate printre care și România. Din partea României, tratatul va fi semnat de dr. Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu.

Noua frontieră româno-ungară prevăzută în articolul 27 al tratatului fusese trasată de geograful francez Emmanuel de Martonne, în calitate de expert al Comitetului de Studii al Conferinței de Pace. Tot în textul Tratatului se prevedea la articolul 45 că: „Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a și recunoscute, prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România.” Astfel, prin Tratatul de la Trianon, alături de tratatul de la Saint-Germain cu Austria (10 decembrie 1919) și tratatul de la Paris (28 octombrie 1920) se obține recunoașterea internațională a înfăptuirii Marii Uniri.

Muzeograf Claudiu Robe