Joi, 4 iunie 2020, se redeschide Muzeul Memorial "Constantin şi Ion Stere" Bucov

Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, își va relua activitatea cu publicul vizitator începând cu data de 4 iunie 2020, ca urmare a implementării măsurilor de protecție anti SARS-CoV-2 și cu respectarea prevederilor legale în vigoare:


 

·   Accesul publicului în muzeu va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie, masca se poziţionează astfel încât să acopere integral nasul, gura şi bărbia;
·   Accesul în incinta spațiilor expoziționale se face cu respectarea de către participanți a unei distanțe de minim 2 metri. Păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi vizitatori!;
·   Termometrizarea non-contact a vizitatorilor – Vizitatorii care refuză verificarea temperaturii nu vor avea acces în spațiile expoziționale;
·   Igienizarea mâinilor cu soluție dezifectantă/gel antibacterian, puse la dispoziţie de către Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere”, Bucov;
·   Igienizarea încălţămintei utilizând covorul dezinfectant amplasat la intrarea în muzeu;
·   Accesul la standul muzeului, pentru achitarea biletelor, se permite doar după îndeplinirea condițiilor prezentate mai sus;
·   Respectarea circuitului de vizitare unidirecţional stabilit în interiorul sălilor de expoziţie, precum şi indicaţiile personalului de supraveghere şi ale serviciului de pază;
·   Pe parcursul vizitării este interzisă atingerea suprafețelor și a obiectelor expuse;
·   Evitarea formării de grupuri. Luaţi în considerare faptul că numărul maxim permis de vizitatori (prezenţi simultan) într-o sală de expoziţie este de 5 (cinci) persoane, pentru a se facilita menţinerea distanţei fizice;
·   Durata vizitei va fi limitată la maxim 45 de minute; intrarea vizitatorilor în muzeu (maxim cinci persoane) se va desfășura la intervale de 10 minute;
·   Nu atingeţi publicaţiile sau alte materiale informative şi promoţionale puse în vânzare. La cerere, ele vă vor fi prezentate și vândute de către personalul muzeului.
 

INFORMARE IMPORTANTĂ!

● La intrarea în muzeu, este obligatorie efectuarea triajului observaţional şi termometrizarea non-contact a tuturor vizitatorilor de către personalul instituţiei special desemnat în acest sens, nefiind permis accesul persoanelor care prezintă o temperatură corporală ce depăşeşte 37, 3°C şi/sau simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Persoanelor care vor refuza verificarea temperaturii li se va interzice, de asemenea, accesul în muzeu.

● Programul de vizitare este de marți până duminică, inclusiv, în intervalele orare 09:00-12.00 – 13.00-17:00. În intervalul orar 12.00-13.00 se va realiza igienizarea spaţiului expoziţional. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 16:30.

● Pe toată perioada Stării de Alertă, ghidajele vizitatorilor sunt suspendate.

Vă rugăm să ne susțineți în efortul de a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2 şi pentru atenuarea efectelor acestuia, respectând cu stricteţe regulile de igienă personală, distanţare fizică şi acces în muzeu.

Prezentele reguli au fost elaborate în baza reglementărilor în vigoare impuse de Ministerul Culturii, Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi a măsurilor speciale luate de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19).

 Suntem încântaţi să vă primim din nou şi ne dorim să aveţi parte de o vizită plăcută, în condiţii de siguranţă maximă.

Link-uri utile